Minunea
...
Ai vrea sã zbori? Închide ochii şi zboarã.
Atinge vãzduhul şi simte vântul plutind,
Urcã la munte, peste râuri coboarã,
Sã vezi soarele în valuri sclipind!
...
Simte norii pufoşi şi-a lor mângâiere,
Odihneşte-ţi privirea pe coroanele verzi
Ale pãdurilor ce ascund în unghere
Şi lupi şi cerbi şi cãprioare cu iezi!
...
Viseazã cã zbori şi du-te cu gândul
Spre zãri depãrtate pe unde n-ai fost
Pânã la coliba unde locuieşte blândul
Înţelept, ce-ţi va da adãpost!
...
Stai o vreme cu el şi ascultã ce spune,
Ce spune-n tãcerea-i veche şi-adâncã,
El te aşteaptã nemişcat ca o stâncã
De-ai ajuns pân-acolo, ai trãit o minune!
...
Când vei învãţa sã bei ceai dintr-o ceaşcã goalã, ai pãtruns misterul meditaţiei. Odatã pãtruns şi conştientizat acest mister, vei putea sã vezi cu ochii închişi tot drumul ce se scurge pe sub tãlpile tale şi trece prin tine, numit destin. Şi vei înţelege cã tot ce se petrece cu tine este numai şi numai în folosul tãu, iar tot ce te înconjoarã are exact valoarea şi importanţa date de tine, de gândurile şi convingerile tale. Ridicã-te deasupra vieţii tale şi vei vedea ansamblul, vei vedea tot drumul ce-l ai de parcurs. Învaţã sã zbori pânã la coliba Înţeleptului Tãcut şi nimicurile de care te loveşti sau cu care eşti lovit zi de zi nu mai conteazã, devin atât de mici, cã nu le mai simţi. Şi nu uita: realitatea nu este numai aşa cum ţi-o imaginezi sau cum îţi doreşti sã fie ci şi aşa cum eşti convins cã este. Combinã-le pe toate astea, imaginaţia, dorinţele şi convingerile şi vei deveni calapodul propriei tale realitãţi. Dar mai întâi, învaţã sã bei ceai dintr-o ceaşcã goalã, iar când vei simţi aroma delicatã, e semnul cã ai reuşit.
