De-ai ştii!
...
Ţi-am ieşit în calea vieţii, Asinor,
Mistuit de amintirile cu tine,
Chemat de acel cântec de dor,
Când inimile noastre erau pline,
Pline de farmecul unui fin mister
Mister pe ne de-a-ntregul efemer
Ce-a generat şi lacrimi şi suspine
Şi a mai generat dorinţa unui zbor!
...
A unui zbor întoarcere în vreme,
De-a nu pleca de lângã tine Asinor,
Din dorinţa ce începuse sã mã cheme,
Ca un cântec de dor mistuitor!
...
Tu ai rãspuns. Cum te ştiam frumoasã,
N-ai pregetat sã-mi dai îmbrãţişarea
Dupã care am tânjit o viaţã-ntreagã,
Sã fiu cu tine simţind cã sunt acasã
Şi-ntr-un sãrut sã simţi cât mi-eşti de dragã!
...
Doar luna pare-acum c-a întrecut mãsura,
De câte ori trece, trece prin fereastrã,
Îţi mângâire cu raza-i fãptura delicatã
Sporind magia nopţii, albastrã, fermecatã
Oaspete fidel în odaia noastrã!
...
Şi-o vom primi cu drag întotdeauna
Ea-i gardianul nostru din fiecare noapte,
Ce pare-un mãr ales din alte mere coapte,
Aşa plinã de gust ne pare nouã luna!
...
Tu, ciob gingaş de lunã, deşi luna-i întreagã,
Se lasã doar în lacul ce-o sparge printre unde,
Noi de-al lunii farmec nu ne putem ascunde,
O, Asinor, de-ai ştii cât mi-eşti de dragã!
