A fost odatã ca niciodatã
...
Trãim vremuri grele, rele sau nebune,
Ţara trece prin cea mai grea perioadã,
Tâlhari ce vor s-o rupã stau la coadã,
Dar spunând România spui o rugãciune!
...
Ţara mea este acea dorinţã divinã
Ce s-a nãscut îninte de facerea lumii,
Sã aducã-n lume credinţã şi luminã,
Pe când nu erau pe pãmânt salcâmii!
...
Ţara noastrã-i o adevãratã minune
Minune pentru care meritã sã mori
Când spui România spui o rugãciune,
România-i tãrâm pentru nemuritori!
...
România-i Raiul coborât pe pãmânt,
Aici şi-a întocmit adãpost Dumnezeu,
Ce cutreierã munţii sã audã un cânt
Din harfa fermecatã-a lui Orfeu!
...
Tãrâmul ţãrii mele a hrãnit uriaşi,
Zamolxis însuşi a profeţit pe-aici,
Dar românii-aceia n-au urmaşi
Faţã de ei, noi suntem prea mici!
...
Spun specialiştii, istorici de soi
Cã cei de-atunci erau hiperboreeni,
Ce-am putea azi spune despre noi
O biatã turmã de mutanţi melteni?!
