Nu mai trageţi cu sãgeţi oarbe în soare!
...
Nu mai trageţi cu puştile-n lunã,
Nu puteţi ucide stele şi nori,
Nãdejdea rãmâne suprema arvunã
Plãtitã morţii ce ne amânã
Înmormântarea cu fanfarã şi flori,
Însoţitã de bocete negre de ciori!
....
Nu mai daţi cu praştia în ciocârlii,
Nu mai loviţi crapii-n bãtaie cu parul,
Luaţi-vã labele de pe pãduri şi câmpii,
Puneţi profesorii sã fie şcoliţi de copii,
Învãţaţi-vã cu traiul greu şi amarul
E rândul vostru cã noi am golit paharul!
...
Nu mai trageţi cu sãgeţi oarbe în soare,
Nu veţi reuşi sã-l lãsaţi fãrã luminã,
De ce sunteţi acolo dacã nu sunteţi în stare
Sã ne resuscitaţi nãdejdea ce moare,
Obligându-ne sã luãm otrava strãinã
Sã ne uscãm de tot, din rãdãcinã!
...
Lãsaţi-ne vã rugãm stelele-n pace,
Oricum sunt imune la cazna voastrã seacã
Şi mai mult de-atât nu puteţi face
Legaţi-vã mâinile prea lungi şi rapace,
Nu putem fi partenerii voştri de joacã,
Câtã vreme România, din ţarã ne pleacã!
...
Nu mai transformaţi nefirescu-n firesc.
Nu mai pângãriţi tot ce-i românesc
Nu mai încercaţi, cã nu veţi reuşi
Sã ne lãsaţi cerul fãrã ciocârlii,
Nu puteţi, cu mintea voastrã puţinã
Sã ne lãsaţi umbrele fãrã luminã!
...
Nu mai trageţi cu sãgeţi oarbe în soare!
Când va vrea un câine, niciun cal nu moare,
De nu puteţi, chemaţi în ajutor austriecii
Sã v-adune dintre stele parsecii,
Şi pe Smith americanul sã dea cu ciocanul
Sã v-ascutã securea când furaţi pãdurea!
...
Mai bine fugiţi unde vedeţi cu ochii,
Cã vin peste voi, cutremurul, rãzboiul
Luaţi-vã baticuri, puneţi-vã rochii,
încremeniţi ca pietrele bãtrânei Dochii,
Sau duceţi-vã unde-aţi ascuns gunoiul,
Grãbiţi-vã, cã s-a spart buboiul!
...
Mutaţi-vã parlamentu-n subteran,
Cã şi aşa duhniţi a şobolan!
