Orezul şi trofeele
...
Decât de obicei, mã simt mai greu,
E cât se poate de normal, pentru cã-s obez,
Mãnânc prea mult, de lume sunt prea plin,
Nu mã mai gândesc de mult la zbor,
Dar sunt deja pe regim, am trecut pe orez,
Sper ca-ntr-o lunã sã fiu mult mai uşor,
Sã-mi pun cântaru-n cui, ca pe-un trofeu!
...
Nicicând n-am fost un bãrbat frumos,
Dar nu credeam aşa sã mã transform
Şi nu credeam aşa sã mã surprindã
Imaginea-mi vãzutã-ntr-o oglindã;
Cine oare-o fi acest umflat diform?
Cine-i acest bãtrân, grãsan, urât, hidos?
Te rog sã nu-mi spui cã-s chiar eu,
Sper ca-ntr-o lunã sã slãbesc enorm,
S-atârn oglinda-n grindã, ca pe-un trofeu!
...
Dar cine îmi întinde, cu tandreţe mânerul,
Sã nu fiu pe el supãrat şi sã nu-l mai evit
Cã are pentru mine pãstrat ceva deosebit?
Nimeni altul decât prietenul meu, frigiderul!
...
Nu dragul meu, nu mã ispiti, te rog frumos,
N-ai idee cât de mult rãu îmi poţi face,
Pentru cã-mi dai sã mãnânc tot ce-mi place,
De-aia-s acum prea gras, de-a dreptul hidos,
Îmi pare rãu de crezi cã te trãdez,
Şi oricum n-am ce-ţi face, te specializez
Sã nu mai poţi pãstra decât... orez!
|
