Moştenirea
...
Vino, mi-a spus viaţa, vino-n braţele mele,
Atunci am coborât în mama, dintre stele.
Eram o stea micuţã, plutind printre mistere,
Pierdutã-n vise mici, multe şi efemere!
...
Iar mama m-a iubit. O, m-a iubit nespus
Şi-am suferit cumplit atuncea când s-a dus.
Zicea cã îmi cânta când mã punea în faşã,
Dar, s-a dus şi-a luat din mine o parte uriaşã!
...
Însã mi-a şi lãsat. Din ea, mi-a lãsat iubirea,
Sã-mi fie-nvãţãtorul, chemarea, mântuirea,
Mi-a mai lãsat blândeţea pe care-o emana
A luat din mine mult, mult mi-a lãsat din ea!
...
O mai strig şi astãzi atunci câd îmi e dor
Şi-o mai aud zicându-mi, aici sunt puişor,
Nu ştiu dacã-i mama sau doar închipuire,
Dar simt cum mã cuprind valuri de iubire!
...
Cum simţeam odatã, atunci când îmi vorbea,
Eu mai simt şi-acum, când aud vocea ta,
Mama a plecat, s-a dus atunci, de mult
Şi mi-a lãsat iubirea ce-o simt când te ascult!
|
