Cãlãtoria
...
Am pornit la drum pe cãrarea dintre nori
Ce suie cãtre locul tainic în care mã aştepţi.
Ne spui de douã mii de ani â€fiţi îndrãzneţi
Şi fi-veţi biruitori!
...
Şi-am îndrãznit sã plec la drumul cãtre tine
Pas cu pas m-apropii, deşi-i destul de greu,
În jurul meu natura, m-atinge, îmi vorbeşte,
Îmi mângâie privirea, m-adapã, mã hrãneşte
Şi-odatã ce-am ajuns, nu te-am mai gãsit,
M-am aşezat pe-o stâncã, destul de obosit
Şi-am cugetat la tine şi la acest drum al meu
Şi de undeva din mine o voce mi-a şoptit
Cã de când am plecat de fapt am şi ajuns,
Nu ai mai fost acolo doar pentru c-ai venit,
Sã mã-nsoţeşti pe drum şi dacã nu mai pot,
Sã-mi dai braţul tãu sã-mi continui drumul,
Erai în frumuseţea ce-mi mângâia privirea,
În frunzişul des ce-mi ocrotea dormirea,
În florile de piatrã ce-mi dãruiau parfumul,
Cã tu te afli-n toate şi-n tine este tot!
