Ce-o fi o fi!
...
De altfel îmi amintesc prea bine,
Eu n-am fost copil, ci bãtrân precoce
Şi când viaţa a-nceput sã mã sufoce,
Îngrijorat, te-am strigat pe tine!
...
Nu pot spune cã am fost speriat,
Doar îngrijorat cã nu te mai gãsesc,
Sã-ţi cer scuze pentru c-am plecat
Fãrã sã-ţi spun odatã te iubesc!
...
Eu nici acum nu mã simt bãtrân,
Sunt un tânãr cu pãrul mai cãrunt
Bãtrâneţea încerc sã mi-o amân,
Sã nu fac riduri nu mã mai încrunt!
...
Rãmân bãtrânul cu minte de copil,
Un visãtor dorind un joc cu cerul,
Simt în mine un imbold subtil,
Poveştilor sã le-nţeleg misterul!
...
Sunt bãtrân încã de când mã ştiu,
Sã fi fost altfel nu-mi aduc aminte,
M-am trezit bãtrân între cuvinte,
Când deodatã, am început sã scriu!
...
Cred cã voi scrie câtã vreme-s viu,
Altceva nici n-aş putea sã fac,
Din ce pot sã fac doar asta ştiu,
Oricum cu soarta zilnic mã împac!
Cu soarta ştiţi cum e, ca fiecare,
În ce priveşte soarta, nu am de ales,
Dar mi-a şoptit destinul şi am înţeles
Cã-ntreg misterul vieţii e-n rãbdare!
...
Şi de rãbdare, chiar am avut parte,
Pânã acum, am rãbdat într-una.
Ce-o fi o fi! Iubita mea, dã-mi mâna
Împreunã, sã mergem mai departe!
...
Sã mergem mai departe printre brazi,
Cãtre viitorul la care-am visat
Dincolo de lacul îngheţat,
De-atâta rãbdare, nu te-ai sãturat?
Ţine-mã strâns, sã n-aluneci sã cazi!
|
