Coşmarul
...
De n-aş fi martor acestor vremuri grele
În care ţara mi-e lipsitã de onoare,
În lumea sângerândã ce-alunecã la vale,
Aş încerca visând, un drum pânã la stele!
...
Dar vai! Când viaţa a rãmas fãrã valoare,
Şi vremurile sunt parcã tot mai rele,
Strâmbi şi cocoşaţi de-atâtea temenele,
Aleşii se înfruptã din trupul care moare!
...
Iar eu sunt martorul acestor grozãvii
Ce se petrec chiar sub ochii mei,
Sunt martorul, mai bine n-aş mai fi,
...
Unui coşmar cu nişte derbedei
Ce nu vor sã-nceteze nicicum a silui
Mireasa ce miroase-a flori de tei!
