Du-te deci!
...
Cât nefiresc, câtã-nchipuire
În aşa zisele-ţi (pãrerea ta) creaţii,
Nimic altceva decât elucubraţii
Dintr-o tristã şi inutilã amãgire!
...
Ce pãcat, câtã pãguboasã risipã
Din timpul meu, cãci m-am aplecat
Sã te citesc. O preţioasã clipã
Pierdutã de acum. Dezamãgire
Ţesutã-n chin fiinţial de-nchipuire!
...
Şi tot tu plângi. Sau, mã rog, te plângi,
De parc-ai fi un geniu ne-nţeles
Nici de experţi, nici de nãtângi.
Stai liniştit, te-am citit destul
Cât sã pot sã spun
Cã eşti la fel ca tine de comun
Şi nu emani oricum vreun interes!
...
Te-or gâdila-n orgoliu caţaonii,
Dar eşti chiar expert în bazaconii,
Du-te dar şi cautã-ţi o salã
Sã-ţi încapã toatã valoarea colosalã,
Pentru tine-s tigri aici,
Iar noi, prea mãrunţi, prea mici,
Prea nelicurici, prea fãrã sclipici!
...
Du-te deci, unde nici gândeşti,
Sã poţi atât mãcar: sã strãluceşti,
Du-te-n evu-ţi nou şi fanfaron,
Cu stilul tãu de purtat blazon!
