Destinul cu poveşti
...
Mi-aduc aminte de Tanis, de lumea noastrã de departe,
Lumea noastrã minunatã de care timpul ne desparte,
Unde printre nori pufoşi zburam ţinându-ne de mânã
Şi juram solemn pe stele cã vom rãmâne împreunã!
...
Uneori mi-e dor de noi, de nopţile sub clar de lunã,
De luna mare argintie, ce-atâtea are sã ne spunã,
De ceru-acela plin de stele pe drumul botezat cu lapte,
De vântul rãcoros al nopţii ce ne acoperea cu şoapte!
...
O, ce amintiri frumoase-avem, cât alţii într-o viaţã,
Noi simţim şi nu greşim cã destinul ne rãsfaţã,
El este cel ce ne-a gãsit şi ne-a pus pe-acelaşi drum,
....
Drum pe care-l strãbãteam în fiecare dimineaţã
Şi care ne-mbia cuminte cu flori albe de salcâm,
Totul era ca o chemare pe care-o auzim şi-acum!
...
Însã anii adunaţi sunt prea mulţi şi prea greoi,
Oasele noastre obosite ne roagã sã stãm acasã,
Sã scriem în Cartea vieţii poveştile strânse cu noi,
Poveştile noastre inedite care de care mai frumoasã!
