Lumânarea
...
Mã gândesc la morţii cu oasele-n mormânt
Şi sufletul în cerul plin de-a lor visare,
Cum rãbdãtori aşteaptã privind cãtre pãmânt,
Un gând sã le trimit, s-aprind o lumânare!
...
Ei stau cuminţi acolo, la locul de odihnã,
Au gânduri? Dorm? Viseazã? Cine-o ştii?
Dar sigur cã aşteaptã de la rãmaşii vii
Un gând pios şi sincer, o razã de luminã!
...
Am stat de ei alãturi un crâmpei de drum,
Dar au plecat apoi, pe drumul lor
Şi mi-au lãsat aici o undã de parfum
Pe care mi-au ascuns-o în geana unui dor!
...
Plecarea lor de multe ori mã doare,
Oriunde-or fi, sunt oricum prea sus,
Dar mã doare tot ce nu le-am spus
Dar le spun acum, printr-o lumânare!
...
Mie mi-e greu s-aprind pentru fiecare
Şi aprind doar una, sã fie pentru morţi
Şi tuturor le spun cu-aceiaşi lumânare
Mi-e tare dor de voi şi vã iubesc pe toţi!
