1 Vãicãreala
...
Ne vãitãm de secetã cumplitã,
Cã-s din ce în ce mai puţine ploi?
Cã vremea-i mai mereu nepotrivitã,
Cã mâncãm mâncare otrãvitã,
Dar câtã uscãciune este-n noi!
...
Nu spunem nimic, nu pomenim,
Alţii sunt de vinã cã n-avem irigaţii,
Uitând cã le-am furat cu tot cu staţii
Şi Doamne, câtã mâncare risipim!
...
Nu este Paşte cum ne este Crãciun
Sã nu cumpãrãm tone de mâncare,
Sã nu ne-mbuibãm â€cã-i sãrbãtoareâ€,
Şi tot ce ne rãmâne ducem la gunoi,
Cu burţile umflate şi sufletele goale
Asta se petrece de sãrbãtori la noi
Şi ne vãitãm cã sunt puţine ploi?!
...
Am vândut ţara unor puteri strãine,
Am vândut pãmântul cã nu-l putem munci,
De n-am fãcut-o noi, am tãcut, complici,
Am tot închis ochii sã nu vedem jaful,
Sau am tãcut vãzând ce se petrece-aici,
Acum ne vãitãm cã se alege praful!
...
Ne-am nãscut în cea mai bunã ţarã
Pe care poate-avea-o un popor,
Am ales în frunte doar cozi de topor,
Acum ne vãitãm cã-i prea grea povara?
Suntem un popoor ce nu-şi meritã ţara!
..
Nu suntem în stare s-o ţinem curatã,
Lãsãm în urma noastrã tone de gunoaie
Apoi ne vãitãm cã cerul nu dã ploaie,
Am ajuns sã fim cea mai grea povarã
Pentru ţara asta lãsatã moştenire
De cei ce n-au vândut o palmã de pãmânt
Şi au apãrat-o preferând sã moarã
Decât sã-şi încalce sacrul jurãmânt
De-a o apãra cu preţul vieţii lor.
În timp ce noi alegem doar cozi de topor
Sã conducã ţara. Ce cumplitã ruşine,
Sã nu ne mai vãitãm cã sunt ploi puţine!
...
Decât meritãm, n-avem mai puţin,
Pentru România, noi suntem un chin,
Decât meritãm, mai puţin n-avem
Pentru România, noi suntem blestem
N-avem mai puţin decât meritãm
Iar dacã nu suntem în stare sã luptãm
Sã luãm de la tâlhari ţara înapoi,
Nu ne rãmâne decât sã ne vãitãm
Cã-n România sunt tot mai puţine ploi!
...
2 â€Dolce et decorum est pro patria mori†(Horaţiu)
...
Spunea Coşbuc (poet român care-a murit):
Nu-i totuna leu sã mori ori câine-nlãnţuit!
Pãi sã ieşim la luptã, iar dacã vrem victorii,
Sã ducem lupta asta pânã la sfârşit,
Cãci â€dolce et decorum est pro patria moriâ€!
