Oglinda
...
Mã întreb dacã vã veţi sãtura vreodatã
De-atâta minciunã, de-atâta trãdare, de atât urât,
De nu v-o fi plãcut viaţa curatã,
Vã place sã aveţi conştiinţa încãrcatã
Aţi prins curaj crezând cã Dumnezeu e mut?
V-aţi fãcut din bogãţie scut
Crezând cã nu sunteţi ca noi, bucãţi de lut?
...
Ce vã face sã aveţi asemenea tupeu,
Sã nu vã fie teamã, sã nu aveţi ruşine
Sã fiţi acestei ţãri noii ei ciocoi?
Aţi privit la cer în nopţile senine
Şi aţi vãzut cã nu e niciun Dumnezeu?
Asta vã dã curaj, asta vã dã tupeu?
Dacã aţi afla cã Dumnezeu e-n voi
Şi nicicum nu vã puteţi ascunde,
Ce-aţi face atunci, ce-mi veţi rãspunde?
...
Ce, credeaţi cã dupã moarte, veţi fi judecaţi
Şi veţi putea cu martori sã justificaţi,
Crimele comise, crezând cã fãceaţi bine?
Complet greşit! Fiţi atenţi la mine!
Ce vã voi spune eu, o sã vã surprindã:
Nu-i nicio judecatã dupã moarte,
Nu, nu este aşa, nici pe departe.
Chiar dacã de crezut vi se pare greu,
Vã veţi trezi în faţã cu-o oglindã,
Vã veţi putea vedea cu-adevãrat,
Dar nu veţi fi voi, aşa cum vã ştiaţi
Ci-L veţi vedea atunci pe Dumnezeu,
Conştiinţa voastrã. Şi veţi fi judecaţi!
