Vocea
...
De când mã ştiu, ştiu cã sunt român
Şi-mi iubesc graiul, neamul ţara
Şi-aş duce eu în locul ei povara
Şi-aş duce eu stindardul ei strãbun,
Dar sunt prea bolnav şi deja bãtrân!
...
Dar aşa bãtrân şi cât sunt de bolnav,
Pe cei ce au ucis dragostea de ţarã
Şi poporul l-au transformat în sclav,
Pentru cât rãu ţãrii mele i-au fãcut,
Eu i-aş condamna pe toţi sã moarã,
Paralizat cum sunt, aşa, neputincios
Cu dinţii le-aş smulge venele din gât
Sã le vãd sângele împrãştiat pe jos!
...
Aud în mine o voce de strãbun,
Deşi e-n mine, pare de departe,
Deşteaptã-te din somnul cel de moarte,
Deşteaptã-te, pentru cã eşti român!
