Orizont pierdut
...
Şi eşti sãrman şi iarãşi îţi e foame,
Aştepţi acum sã se facã noapte,
Sã cauţi în gunoi când oraşul doarme,
Un colţ de pâine şi un strop de lapte!
...
Dar ştii deja cã nu gãseşti mereu
Tot mai puţin oamenii aruncã,
În lumea tot mai fãrã Dumnezeu,
Tot mai puţini sunt cei care mãnâncã!
...
De patru zile în fiecare searã
Cauţi prin gunoaie alimente,
Stomacul nu-nceteazã sã te doarã,
Dar vrei mâncare, nu medicamente!
...
Mai venea câteodatã o bãtrânã
Şi mai dãdea sãrmanilor pomanã,
Dar s-a dus, ieri s-a fãcut o lunã,
Nu mai are cine s-aducã nişte hranã!
...
Priveşti în jur, nu-ţi arde de odihnã,
Stomacul arde, doare tot mai tare,
Fiinţa toatã strigã, vrea mâncare,
Ai obosit de-atâta cãutare
Şi vei muri în lumea care moare
Tot mai lipsitã de hranã şi luminã!
