Unde-i omul ce plânge de la lumina din soare?
Unde-i omul ce râde când norii picteazã?
Unde-i omul fermecat de o floare
Ce-n ploaie se bucurã, râde, danseazã?
Unde-i omul îmbãtat de culoare?
Unde-i omul acela, plin de luminã,
Ce face în juru-i minunatã grãdinã,
În pãmântul sfinţit prinzând rãdãcinã?
Unde-i omul acela care nu moare,
Ce-a coborât veşnicia pe-o razã de soare,
Unde-i omul acela, când s-a pierdut
De cele ce pentru el s-au fãcut?
Omul acela cu sufletul dulce
Cu-atingerea lui ce sfinţeşte,
Nu se mai naşte, s-a dus!
Rãmase acesta care loveşte
Şi ridicã pe cruce
Pe Domnul Iisus!
Omul acesta de acela-i pierdut,
Acesta preschimbã frumosu-n urât,
Acesta nu suie cu sufletu-n cer,
Acesta nu plânge de la lumina din soare,
Acesta se naşte, loveşte şi moare,
Acesta nu-i veşnic, e ceva efemer,
Acesta nu-i liber, acesta-i închis
Acesta e cel ce pe Dumnezeu L-a ucis!
