Întruparea unui vis
...
Visurile mele toate au cãutat sã se ascundã
De timpul ce strânge din ele frimituri, gura-i flãmândã
Înghiţind clipã cu clipã din puţinul vieţii mele
Şi-atunci visele se duc şi se-amestecã-ntre stele!
...
Nãscut în vremea vieţii mele merg privind doar înainte,
Nimic din ce-am lãsat în urmã nu mã-ntoarce înapoi,
O arcã mi-am fãcut din vise, cãptuşitã cu cuvinte,
Cuvinte ce se duc prin vreme sã vorbeascã despre noi!
...
O, din câte vise-au fost mai niciunul n-a prins viaţã,
Numai cel de-a fi cu tine s-a-ntrupat şi mã rãsfaţã,
Celelalte toate-au fost mai mult simple-nchipuiri,
Nãluciri de minte-n ceaţã cãutãtoare de sclipiri!
...
Dar destinul cu-a lui taine ne-a cuprins pe amândoi,
Chiar în vremea vieţii noastre atunci când eram mai goi
Şi ne-a întrupat un vis ce se nãscuse mai demult,
Tu sã-mi poţi primi iubirea, eu sã pot sã te ascult!
...
Multe visuri nu mai am, cu vârsta izvorul seacã,
Dar e suficient acesta de-a fi cu tine într-o arcã,
Acesta a rãmas cu mine, n-a plecat sã se ascundã,
Nici în uitarea vremii mele, nici în bolta cea profundã,
Şi de câte ori privesc la tine îmi pare de nedescris,
Cã eşti, mai mult decât orice întruparea unui vis!
