Ars verborum
...
De mic, tot port în mine o povarã,
De când îmi îngropam viaţa-n citit
Dintre cuvinte, niciunul n-a murit,
Deşi când în când, se cereau afarã!
...
Le port în mine de atâta vreme,
Cã s-au grupat acolo, între ele,
Iar dacã uneori îmi par prea grele,
Le mai folosesc sã scriu poeme!
...
Cuvintele sunt însã prea bãtrâne,
De copil citite, ele s-au tot strâns
Şi-atât de tare în mine au pãtruns,
Încât nu scap, cu ele voi rãmâne!
...
Deşi scriind le mai scot din afarã,
Fiind destule, am de unde-alege,
Nimic din mine nu le poate şterge
Şi-mi vor rãmâne totuşi, o povarã!
...
Le port în mine de atâta vreme,
Cã le îndrãgesc, deşi sunt povarã,
Dar greutatea lor pare mai uşoarã
Când le folosesc sã scriu poeme!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc pentru lecturã. Aveţi dreptate, însã, din pãcate, nu cred cã voi reuşi sã depãşesc nivelul modest de simplu versificator, în primul rând pentru cã nu mai am timp, apoi pentru cã nu am talent de poet. Dacã poetul este pictor, eu sunt doar zugrav. M-am obişnuit aşa, nu am obiceiul sã revin asupra versurilor, dacã nu am fãcut-o înainte de a le da drumul, le las aşa. Prea mare valoare poeticã nu le-aş mai putea da, pentru cã nu am pe ce. Oricum vã mulţumesc pentru sfat.
