mintire:
(Soţiei mele, Sorina,
un excelent pescar)
Pescuitul interzis
...
Uite-acum mi-am amintit
Când am fost noi la pescuit,
Într-o devreme dimineaţã,
Parcã pe drum era ceaţã,
Nici nu mai ştiu cum era,
Era toamnã, primãvarã,
Soarele sta sã rãsarã,
Sau tocmai atunci rãsãrea?
...
În sfârşit, sã încep povestea mea
Eu, cu varga, pe-ndelete,
Tu, ce cele trei lansete,
Eu, cu-o mânã, tu, cu douã,
Pe jos, iarbã, stropi de rouã,
Sus, senin, nori sã nu plouã,
Albi uşori, ca nişte moşi
Mustãcioşi şi mofturoşi.
Balta linã, şi-o deplinã
Linişte de catedralã,
Era minunat afarã!
...
Vânt puţin, ca un suspin
Adiere fãrã vlagã,
Doamne-mi era tare dragã
Acea zi de pescuit
De care mi-am amintit!
...
Ne-am aşezat pe ciment,
Eu, stãteam foarte comod
Pe acel dig ca un pod
Cât se poate de atent!
...
Lângã noi, o pescãriţã,
O bãtrânã cu-o undiţã,
Cum arunca, cum prindea
Doamne, ce noroc pe ea,
Spuneam eu în sinea mea
Şi-am întrebat-o, merge?
Merge, cam greu mi-a rãspuns,
Destul de-ncet, parcã ascuns!
...
Dar eu am bãgat de seamã
C-avea o ditamai gãleata,
În care-ndesa feritã,
Temãtoare şi grãbitã,
Peşte mare cât lopata!
...
Eu, comod, pe-acel ciment
Nu eram foarte atent,
Am crezut cã-i doar noroc,
N-am vãzut cã-n acel loc
Era foarte mare scris,
â€Pescuitul interzisâ€!
...
Exact acolo-n acel loc
Mi-am zis, ãsta e noroc,
Când mi-ai pus porumb în ac
Am aruncat şi gata... pac!
Am prins iute primul crap,
Cum aruncam, peştele...hap!
...
Şi tot aşa, demenţial,
Pãrea totul magistral
Nu mai spun tu cum prindeai
Aproape nu mai pridideai,
Mie sã îmi pui momealã,
Sã nãdeşti, sã prinzi, sã scoţi,
Tot peştele sã-l socoţi,
Sã nu pierzi la socotealã,
Cãci puteam lua dintr-odatã
O cantitate limitatã!
...
Îmi amintesc cu plãcere
Când scoteai tu, cu putere,
Zburau crapii pescuiţi,
De rãmâneau toţi cruciţi!
...
(Un tractorist şi un cioban,
Priveau de undeva din spate
Perplecşi, cu gurile cãscate,
Ba uneori mai fereau capul,
Când scoţi, sã nu-i loveşti cu crapul)!
...
Şi-aşa am plecat acasã
Cu recolta aia grasã,
Din lacul unde era scris
Pescuitul interzis!
...
Lacul fiind rezervat
Cu crap pentru populat
Şi de-acolo, de pe pod,
De pe digul de ciment,
Într-un pescuit dement,
Noi doi am fãcut prãpãd!
...
A doua zi ne-am dus iar.
Însã şefii au aflat
În altã parte ne-au mutat
Am pescuit, dar în zadar!
...
Totuşi, nu ne-am supãrat
Am rãmas cu-o amintire,
Cu pescuitul în neştire
De crap parcã rezervat
Pentru noi, plecaţi în zori
Pescari vrednici, amatori
Şi a fost tare minunat!
...
Eu zic sã nu abandonãm,
Sã mergem, sã mai încercãm
Poate totuşi... ne-au uitat!
|
