Ai nimãnui
...
Dincolo de tot şi toate suntem noi şi-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goalã ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanţuri, transformate-ntr-un coşmar
Şi orice zbatere şi luptã se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rãmas fãrã Dumnezeu,
Toate sunt o coajã goalã învelitã în sclipici,
Toţi se zbat sã parã mari însã parcã-s tot mai mici!
...
Instinctul stãpâneşte totul, rage-n oameni ca un leu
Lanţul poftelor atârnã, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modã, viciu-nseamnã viaţã bunã,
Iar înţelepciunea zace, pãrãsitã, în ţãrânã!
...
Omul bântuie bezmetic, rãtãcind drumul şi scopul,
Cum era odinioarã de-a dat peste el potopul,
Atunci când a fost creat s-a strecurat o greşealã,
Pentru cã n-a ieşit fiinţã, ci un soi de formã goalã!
...
Cândva înţelepţii lumii au lãsat cuvinte grele
Pãtrunşi fiind de adevãrul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea luminã,
Ca un pom rupt de furtunã rãmas fãrã rãdãcinã!
...
Dincolo de tot şi toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goalã ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanţuri, transformate-ntr-un coşmar
Şi orice zbatere şi luptã se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am nãscut e parcã tot mai departe,
Speranţele ce n-au murit, sunt nãdãjduiri deşarte,
Lumea noastrã e pe ducã, ducã-se de-i voia Lui,
Oricum sub cerul tot mai gol suntem deja al nimãnui!
