Calea cea dreaptã
...
Tu nu mai crezi de mult în izbândã,
Şi cazi în groapa sãpatã cu sârg,
Dar taci, sã auzi fatidicul drug
Ce-ţi deschide ieşirea, fiinţã plãpândã!
...
Eşti de mult prizonierul propriei frici,
Din lume ţi-ai fãcut grea închisoare,
Dar taci aşteptând de undeva o scãpare
Din muşuroiul acesta otrãvit de furnici!
...
Ţi-e teamã de tine, de cer, de pãmânt,
Te-ai nãscut şi-ai crescut temãtor,
Ridicã-ţi privirea şi adulmecã-n vânt
Şi rabdã şi taci, cã lumea asta-i a lor!
...
Cândva ai crezut dar acum nu mai crezi,
Crezul acela din tine-a pierit,
Dar taci şi-nchizi ochii şi nâ€"auzi, nu vezi,
De parcã n-ai fi sau poate-ai murit!
...
Nãdejdea te strigã rãmasã pe drum,
Ai pierdut-o când te-ai decis ca sã taci,
Chiar de nu-ţi pasã şi nu te mai placi,
Deschide ochii sã vezi flori de salcâm!
...
Ai rãmas prizonierul propriei frici,
Priveşte în jur, nu ai de ce te teme
Nu eşti tu purtãtor de blesteme
În muşuroiul acesta otrãvit de furnici!
...
Adu-ţi aminte de vorbele Lui,
Când a spus cã El este calea cea dreaptã,
Nu-ţi fie teamã de durerea de cui,
Du-te la El, cã de mult te aşteaptã!
...
