Ars nativitatis
...
Nu-s fãurit de lirã cu coarde unduioase,
Metaforele fine nu-mi sunt în buzunar,
Eu sunt fãcut din lutul grosier, banal,
Frãmântat cu palma pe-o roatã de olar,
Cu lacrimile mele udat în nevoinţã,
Rãbdarea mi-a fost datã firesc, de neputinţã,
N-am fost încã zvârlit, mai sunt de trebuinţã,
Aştept sã-mi capãt forma de vas imaterial,
Ars în cuptorul vieţii cu foc de suferinţã,
Sã ţin în mine darul cuvintelor frumoase
Pe care sã le soarbã cel însetat de ele
Şi sã mã pomeneascã în nopţile cu stele
Sorbind din versu-mi cald, lichidul de mãtase!
...
Am încercat mereu sã urc acolo-n munte,
Sã vãd de-acolo viaţa, aşa cum este ea,
Acum nu vãd nimic orbit de amãnunte,
Deşi simt adevãrul ascuns în viaţa mea!
...
M-au însoţit pe drum atâtea cãlãuze
Câte mi-a dat cerul sã nu mã rãtãcesc,
O şi câte lacrimi m-au sãrutat pe buze,
Ars în cuptorul vieţii, sã mã întãresc!
...
În juru-mi aud voci ce vor sã mã trezesc,
Când prins de obosealã aţipesc pe drum,
Sunt cei ce altãdatã mi-au fost cãlãuze
Când lacrimile lor m-au sãrutat pe buze.
I-oi revedea pe toţi, într-o zi, postum,
Când drumul vieţii mele se va fi sfârşit
Şi fi-voi fericit sã le mulţumesc!
...
Iar peste ani când toate vor fi fost uitate,
Iar amintirea mea deja s-ar fi pierdut,
Un alt olar va lua, în mâinile-i crãpate,
Din resturile mele, un bulgãre de lut!
|
