Dacã voi muri, versul meu nu moare
...
Sã nu credeţi cumva cã ne vom împãca,
Când fãrã voia mea, sunt nevoit sã tac.
Cu cei care trãdeazã într-una ţara mea,
Cu cei ce sistematic îşi bat joc de ea,
Nu pot sã mã-mpac!
...
În sinea mea vã vãd ca pe-un buboi
Uneori, când tac, sunt tot plin de sictir,
Sictir pe care-l simt şi faţã de gunoi,
Dacã tac, aştept şi mã gândesc la voi,
Sã mã insipr!
...
Deşi toţi aţi jurat solemn, pe tricolor,
Mâncaţi cu infractorii din acelaşi troc,
Sunteţi pentru strãini cozi de topor,
Iar dispreţul vostru faţã de popor,
Sã ştiţi cã-i reciproc!
...
Pentru mine voi n-aveţi nicio valoare,
Faţã de voi sã ştiţi cã-s inepuizabil,
Sunteţi vinovaţi de sperjur şi trãdare,
Dacã voi muri, versul meu nu moare,
Va fi mereu valabil!
