Uroborus
...
În umbra stelelor şi-a lunii zeii vegheazã,
Soarta aşteaptã cu privirea-i de gheaţã
Porunca zeilor din noaptea cea treazã,
Când viitorul se-aratã, iese din ceaţã!
...
Atunci totul va reveni la ce a fost,
La haosul ce-a nãscut stelele şi luna,
Şi nu se va mai gãsi niciunde adãpost,
Lunã şi stele, cer şi pãmânt, fi-vor totuna!
...
Norii vor cãdea pe pãmânt, negri şi grei,
Nici urmã nu va rãmâne din tot ce a fost
Şi nu se va mai gãsi niciunde adãpost,
Nici mãcar pentru zeii ce-au sãdit ghiocei!
...
Soarta aşteaptã cu privirea-i de gheaţã,
Eternul ecou al primei eterne vibraţii,
Şi sunetul celei mai vechi incantaţii
Care chema odinioarã zeii la viaţã!
....
Şi din haos se va naşte-o altã viaţã,
Vor fi un pãmânt nou şi o lume nouã,
Beznã şi luminã, deopotrivã-amândouã
Va avea soarta iarãşi în privirea de gheaţã!
