Naşterea
...
Joc absurd. Pagini fãrã cuvinte
Le rãsfoieşte destinul câteodatã,
Când poveşti bat cuminţi în poartã,
Rând pe rând aşteptând sã intre!
...
Şi cine n-are o poveste-a lui
Pe care-a scris-o sau poate a trãit-o?
Doar câte-o poveste rãmasã nimãnui
Pluteşte liber, tristã şi neştiutã!
...
Însã uneori, se-aude o chemare,
Un gând subtil, o minte fremãtândã
Cutreierã neantul, finã strãfulgerare.
E Scriitorul ce-aşteaptã, stã la pândã!
...
Noaptea târziu, pânã spre dimineaţã,
Chemarea lui strãbate timp şi spaţiu,
Prinde povestea, o soarbe cu nesaţiu
Apoi o scrie, dãruindu-i viaţã!
...
Încã o poveste apare-n Cartea Vieţii,
Împletiturã finã cu parfum de crin,
Pusã târziu, în geana dimineţii,
Aşteptând sã fie cititã de destin!
