Noaptea din perete
...
Oraşul doarme, iar eu dau filã cu filã
Povestea unei nopţi de iarnã, rece.
Privesc pe geam mirabila feştilã
A lunii ce-şi strecoarã timidã şi umilã
Palida sclipire prin norul destrãmat,
Cortinã zdrenţuitã ce prin faţã-i trece
Împins de vântul nopţii din burgul îngheţat!
...
E-o linişte adâncã, oraşul doarme dus,
Ici-colo mai rãzbate vreo adiere-nceatã,
Când felinarul lunii, pe raftul nopţii, sus,
Se clatinã himeric prin norul descompus
De vântul ce continuã neobosit sã batã,
Lovindu-se de case cu rãsuflarea-i rece.
Iar noaptea din perete, orele mi-aratã!
