Sãmânţa dimineţii
...
Cine-a pãtruns misterul vieţii?
E cel ce-a coborât în vale
Şi prins în gheaţa viitoare
Din roua razelor de soare
A luat sãmânţa dimineţii!
...
Nici somnul veşniciei sale
Nu-i ia visul cât o viaţã,
Dar îl mângâie pe faţã
Prins în pântecul matern
Vântul timpului etern,
Iar când gheaţa se topeşte
El va fi cuprins de dor,
Strãin de tot ce-n juru-i creşte
Şi de toţi cei care mor,
Pentru cã prins în gheaţa rece
Prin el timpul n-a trecut,
Şi se trezeşte nu sã plece
Ci pentru alt început!
...
O, cum doarme veşnicia
În cel care doar viseazã
Viaţa lui cea trecãtoare!
Nu-şi simte zãdãrnicia,
Cã pentru el, numai ce are,
Este tot ce mai conteazã
Şi nu aflã taina vieţii
Deşi a stat prins în gheaţã,
Mii de ani pe lângã vreme,
Nu ştie cã timpu-i viaţã
Şi din sãmânţa dimineţii
Rãsar nu flori, ci poeme!
...
Doar sãmânţa este vie,
Dar e seacã, nu rodeşte,
Iar cel din gheaţã nici nu ştie,
Atâta vreme cât viseazã,
Cã ce are nu conteazã,
Iar din mirabila grãunţã,
Din visul vieţii viitoare,
Viaţa lui cea trecãtoare,
O trãieşte doar sã fie!
