Asta este România, sau ce-a mai rãmas din ea!
...
Cum pot eu sã-mi duc calvarul într-o ţarã de calvar,
Când de-abia-mi port neputinţa şi speranţa în zadar?!
În mine clocoteşte viaţa şi vrea sã iasã, vrea sã zboare,
Dar ce sã fac nãscut în ţara prefãcutã-n închisoare?!
...
Când eu citeam filozofie, mulţi nici nu ştiau sã meargã,
Cum sã reuşeascã-aceştia mersul vieţii sã-nţeleagã?!
Imbecili cu creier mic sunt stãpâni pe soarta mea,
Plãtiţi de şi mai imbecili sã-mi facã viaţa şi mai grea!
...
Ce poţi sã le pretinzi acestor malformaţiuni bipede,
Acestor creiere mãrunte, fãcute numai sã posede?!
Puteam sã dau acestei ţãri atâta farmec şi valoare,
Dar n-am avut loc niciodatã de deasa clasã impostoare!
...
Acum trãiesc aşa cum pot cerşindu-mi dreptul în instanţe,
Cu demnitatea amputatã de-o mânã de cotoroanţe!
Îşi pierd sufletul românii pentru bani şi-ndestulare,
Ce pot sã mai aştept în ţara prefãcutã-n închisoare?!
...
România e pierdutã, n-are când sã-şi mai revinã,
Mult prea uşor de dus de nas, românii nu au viitor,
Cum pot eu sã-mi duc calvarul în ţara fãrã de luminã,
Când eu abia merg pe picioare, cum pot sã visez la zbor?!
...
Poţi sã fii în ţara asta oricât de cult şi de deştept,
În dictatura imposturii, deştepţii nu au niciun drept,
Impostorii sunt atenţi, sã nu se dea cumva de gol,
Deşi nu ştiu nimic sã facã, ei pot sã facã doar ce vor!
...
Asta este România, sau ce-a mai rãmas din ea,
Iar imbecili cu creier mic sunt stãpâni pe soarta mea,
Eu, trãiesc aşa cum pot cerşindu-mi dreptul în instanţe,
Cu demnitatea amputatã de-o mânã de cotoroanţe!
...
Când eu îl citeam pe Kant nici nu începusem şcoala,
Astãzi mai scriu poezie atunci când îmi permite boala,
Puteam sã dau acestei ţãri atâta farmec şi valoare,
Dar n-am avut loc niciodatã de deasa clasã impostoare!
...
Eu, trãiesc aşa cum pot cerşindu-mi dreptul în instanţe,
Cu demnitatea amputatã de-o mânã de cotoroanţe!
Cum pot eu sã-mi duc calvarul într-o ţarã de calvar,
Când de-abia-mi port neputinţa şi speranţa în zadar?!
