Omul, mereu cãutãtorul
...
Omul, mereu cãutãtorul
Ce-abia a învãţat cum sã prindã focul,
Citeşte-n stele ce i-a ursit norocul,
Maimuţãrind dibace, Creatorul!
...
Se pierde-n cugetãri şi judecã subtil,
Închipuindu-şi cã-i plin de-nţelepciune,
Dar uneori dã Domnul o minune
Şi tot ce face omul devine inutil!
...
În strãduinţa-i seacã pe toate sã le ştie,
Câtã înfumurare e-n biata creaturã,
Maimuţãrind divinul, bicisnica fãpturã
Nu vede Adevãrul, nu simte cã e vie!
...
Priveşte totul ca pe un trofeu,
Deşi nu este el dincolo de toate,
Cautã sã fie mai presus de moarte,
Omul plin de el şi gol de Dumnezeu!
