Dramã
...
Vãzând cum au ajuns românii,
Cam fãrã sã bag de seamã,
(Pas cu pas ar spune unii)
Nu credeam c-ajung s-o spun,
Trãiesc cea mai cumplitã dramã:
Ruşinea de a fi român!
...
Ştiu cã nu sunt toţi la fel,
Unii-s mai rãi, alţii-s mai buni,
Dar nu mai avem niciun model
De-nţelepciune şi valoare
Sã-i lumineze pe români,
În ţara asta care moare!
...
Toţi înţelepţii ne-au pierit,
S-au dus, unul câte unul,
I-am denigrat cât au trãit
Cã ãsta-i neamul de otrepe,
Oricum de felul lui românul
E incapabil a pricepe!
...
Aşa este cu-acest popor,
Cel cocoţat prin parvenire,
Fudul şi batjocoritor
Considerã cã-i cel mai bun,
Iar eu trãiesc cu-ntreaga fire,
Cumplita mea dezamãgire
Şi ruşinea de a fi român!
