Minunea
...
Îmi amintesc cum am plecat la drum,
Era o vreme caldã, aşa cum este-acum,
Am plecat grãbit, pe furiş de-acasã,
Dintr-o datã, cam pe nepusã masã,
Am plecat cu gândul sã ajung departe,
Mânat de-un dor aprins de libertate!
...
Ziş şi fãcut, mi-am luat puţin bagaj ,
Sã pot trece uşor hotarele strãine,
Douã icoane mici, ca sã-mi dea curaj,
Cuţit, ciorapi şi bani, atât aveam la mine!
...
Ţin minte ca acum, am mers numai pe jos,
Pe lângã lanuri lungi de porumb în lapte,
Mergeam neobosit întreaga noapte,
Ziua mã odihneam, în câte-un loc umbros!
....
Şi-am mers aşa întins, preţ de-o sãptãmânã,
Eram tânãr, puternic şi plin de voie bunã,
Însã tot m-au prins jandarmii-acelei ţãri
Probabil dupã urmele lãsate de-ncãlţãri!
...
M-au ridicat în forţã şi m-au dus la sediu,
Se agitau pe-acolo parcã-ar fi fost incendiu,
Un şef cu faţa durã şi sânge negru-n vine,
A început sã urle, privind urât spre mine!
...
Deodatã am zãrit, sub falduri alb-albastre
Deasupra, pe-un perete, icoana Maicii noastre
Cum eram speriat, în gând, ca un milog,
Pe Maica noastrã sfântã am început s-o rog,
....
Sã se îndure ea de-un pãcãtos ca mine,
Cã n-am fãcut vreun rãu vrând sã fie bine,
Vedeam cum forfoteau jandarmii-ncolo-ncoace
Şi mã gândeam speriat, la ce voiau a-mi face!
...
Rãstindu-se la mine, mi-a spus sã pun pe masã
Tot ce-am în buzunare şi în micuţa plasã.
Cotrobâind prin lucruri, a dat şi de icoane
Şi m-a-ntrebat zâmbind, dacã îmi este foame!
...
Atunci eu am ştiut, trãind pe viu minunea,
Cã mi-a fost ascultatã, de Maica, rugãciunea!
|
