Când întunericul se lasã
...
Când întunericul se lasã
Peste chipu-ţi luminos,
Stele, pe sub bolta arsã,
Aprind ale nopţii torţe,
Pe pãmânt sã nascã forţe
Ce te sãrutã drãgãstos!
...
Oi fi şi eu printre ele,
Printre-acele forţe oarbe,
Cu puterea de la stele,
Când sãrutul gurii mele,
Fraga buzelor ţi-absoarbe.
...
Iar tu, viselor crãiasã,
Îmi rãspunzi cu-a ta privire,
Blândã, fãrã-mpotrivire,
Când întunericul se lasã
Şi-apoi alene, capul greu,
Îl sprijini pe pieptul meu,
În lumea noastrã de acasã!
...
Cine-s eu? Cine sunt eu?
Noaptea mã întreb ades
Când pe boltã stele-şi ţes,
Formidabila lor plasã,
Iar întunericul se lasã!
...
Eu, sunt cel ce te iubeşte
Focul care te doreşte,
Când tu alene, capul greu,
Când întunericul se lasã,
Îl sprijini pe pieptul meu,
În lumea noastrã de acasã!
|
