Isihastul iubirii
...
L-am avut o vreme ca duhovnic,
Un om smerit, când eu eram cãzut,
Deşi pãrea un bãtrân anacronic
Mai înãlţat ca el, n-am cunoscut!
...
Era cãlãuzit doar de conştiinţã,
Spunea într-una numai adevãrul,
Mi-a spus cã îl am pe Domnul în fiinţã
Şi când îl voi simţi, îmi pot lua zborul!
...
Şi m-a mai sfãtuit sã gândesc curat,
Cã fiecare gând al meu este o poartã,
Chiar dacã sunt vreodatã supãrat,
De Domnul gândul, sã nu mã despartã!
...
Şi mi-a mai spus sã fiu aşa cum sunt,
Sã nu încerc sã par dupã împrejurãri
Chiar dacã lumea trece prin schimbãri
Eu sã spun adevãrul prin fiece cuvânt!
...
De copilul meu i-am spus cã e firav,
Cã are-o boalã gravã şi e fãrã putere,
El mi-a spus sã rabd aceastã grea durere,
Cã în copilul meu, Hristos este bolnav!
...
Mi-a spus mai multe duhovnicul meu,
Îmi plãcea sã-ascult pe acest om frumos,
Înrolat de tânãr în oastea lui Hristos
Ce-n suflet îl avea mereu pe Dumnezeu!
...
Îi simţeam câteodatã asprimea privirii
Când mã dojenea cã sunt pãcãtos.
Dar nu mã pãcãlea cãlugãrul frumos,
Cunoscut de toţi ca â€isihastul iubiriiâ€!
...
Mi-a fost cu drag alãturi în anii-aceia grei,
Mã spovedeam la el şi îmi dãdea canoane,
Mã mai gândesc la el şi-l vãd între icoane
Pe pãrintele Ghelasie, de la Frãsinei!
