Solarã (Sorinei)
...
Peste noi îşi varsã cerul oful soarelui aprins,
Sã ne ardã, sã ne frigã, nicio ploaie sã-l dea stins!
Ţipã plantele-n grãdinã sfâşiate de cãldurã,
Dã-ne cer puţinã apã, mãcar câte-un strop pe gurã!
...
Cerul strigã: staţi acolo, pe plac nu vã fac eu vouã,
Nu v-ajunge dimineaţa când presar boabe de rouã?
Ce-ar fi fost de voi acuma de trãiaţi într-un deşert,
Mãcar aici mai cade roua, dar acolo v-aţi fi fiert!
...
Cerule, spune cartoful du-te pân-la Polul Nord,
Adu de-acolo o ninsoare cã altfel fac atac de cord!
Ţi-aş aduce dragul meu, crede-mã cã n-ar fi greu,
Dar acesta-i anotimpul, iar eu nu sunt Dumnezeu!
...
Eu sunt doar un simplu cer, nu am mare importanţã
Şi nu v-am promis nimic sã vã faceţi vreo speranţã,
Pânã la urmã ţineţi cont cã-n pãmânt nu v-am pus eu
Ia priveşte-atent la mine, ce crezi cã sunt, heleşteu?
...
Dacã celui ce te-a pus, sã te ude nici cã-i pasã,
Când va fi sã te culeagã, ce va pune-atunci pe masã?
Cerule, sã nu te superi, nu voiam decât un nor,
Sã dea şi grindina pe mine, la cât mi-e de apã dor!
...
Şi-un puiet de gladiolã care de-abia înflorise
Se întoarse spre cartof şi furioasã aşa-i zise:
Ia taci cartofule odatã cã uite, o vãd deja pe Sorina
Tocmai vine cu bidonul sã ude toatã grãdina!
|
