Uitucul
...
A fost odatã, sau n-a fost?
Cã nu îmi aduc aminte,
Nici n-am ştiut pe de rost
Ce-o fi fost mai înainte!
...
Însã de-a fost ce-o fi fost
Şi eu nu am reţinut,
Ce Dumnezeu cã nu sunt prost,
De unde ştiu cã am ştiut?
...
Ce Dumnezeu, chiar aşa,
Chiar de nu-mi mai amintesc,
Sunt sigur c-a fost ceva,
Ce vreau sã vã povestesc!
...
Cicã ar fi fost odatã...
Dar eu nu-mi aduc aminte,
Poate n-a fost niciodatã,
A fost dupã, sau-nainte?
...
Dupã ce? Nu-mi amintesc
Staţi puţin sã mã adun,
Poate-am vrut sã povestesc...
Nu mai ştiu ce-am vrut sã spun!