Poveste
...
Bãtrânul pustnic se duce la izvor
Sã ia şi azi din apa rece, vie,
Îşi umple pe-ndelete vechiul lui ulcior,
Cel mai bun prieten al lui, din pustnicie!
...
Se-ntoarce-apoi agale, pe coastã, spre chilie
O cãmãruţã micã, de el sãpatã-n stâncã,
Unde-l însoţea în liniştea adâncã
Strãvechea lui icoanã, chip de veşnicie!
...
De zeci de ani bãtrânul trãieşte în pãdure,
Din lumea zbuciumatã, a ieşit de mult,
Se roagã şi aşteaptã cerul sã se-ndure
Sã-i dea rãspunsul tainic pe care l-a cerut!
...
Jivinele pãdurii nu se mai feresc
De omu-acesta bun ce le priveşte blând,
Pe drumul spre izvor, cu grijã-l ocolesc,
De-atâta vreme-l ştiu, cã nu se mai ascund!
...
Bãtrânul le vorbeşte cu vocea lui domoalã,
Le vede şi le spune, haideţi la izvor,
Pentru voi am luat ceva grãunţe-n poalã
Şi-n strachinã vã pun apã din ulcior!
...
Bãtrânu-acesta bun, astãzi nu mai este,
S-o fi dus de mult acolo-n cer la Domnul,
Dar a lãsat în urmã frumoasa lui poveste
Şi freamãtul pãdurii sã-i însoţeascã somnul!
Jivinele pãdurii mai trec din când în când,
Pe poteca veche, acolo, la chilie,
Şi parcã mai aud glasul acela blând,
Venind de undeva, ecou din veşnicie!
...
Doar icoana veche, mai aşteaptã încã,
Un alt om sã iasã din lume şi sã vinã
La cãmãruţa micã, adânc sãpatã-n stâncã,
Şi-n faţa ei smerit, sã ia din cer luminã!
...
Iar povestea asta, mi-a spus-o un bãtrân
Când l-am întâlnit pe drumul spre izvor,
Mi-a mai spus sã caut sã fiu mereu mai bun,
Cã Dumnezeu e unul, dar e al tuturor!
|
