(Prin Eminescu, poporul român poate trãi inexprimabila experienţã a graţiei divine).
...
Flacãra
...
Ai coborât dintre astre şi te-ai lovit de pãmânt,
Pentru noi un accident, poate cel mai fericit,
Ai ars şi te-ai întors apoi, fulgerând prin infinit,
Ai plecat dar ne-ai rãmas primul şi ultimul cuvânt!
...
Flacãra cu care-ai ars a fost pentru noi prea tare,
Puterea ei a atins cerul, dogoarea ei te-a mistuit,
Ai ars şi te-ai întors apoi, fulgerând prin infinit,
Şi astãzi încã se mai simte dogoarea flãcãrii tale!
...
Ai ars şi te-ai întors apoi, la tine-acolo printre astre,
Flacãra cu care-ai ars a fost pentru noi prea tare,
Ai coborât din lumea ta sã fii luceafãr lumii noastre
Şi astãzi încã se mai simte dogoarea flãcãrii tale!
