Povestea
...
-Şi, ia povesteşte, cum este acolo în ţara ia aia frumoasã?
Sunt mulţi, deştepţi? Este la fel ca la noi, aici acasã?
-Mare maestru, putem presupune cã sunt suficient
De mulţi şi de deştepţi, iar tu, ca Zalmox eşti încã prezent ,
Ţara lor este bogatã, au cele mai bune şi drepte legi,
Au munţi plini de aur, aurul lor doar te apleci şi-l culegi,
Au râuri cu ape limpezi, curate şi foarte, foarte clare,
Au temple ridicate din bârne de lemn cu ferestre spre soare,
Fac cea mai gustoasã şi mai dulce miere de pe pãmânt,
Au ca steaguri dragoni cu cap de lupi ce urlã puernic în vânt,
Au codri uriaşi nestrãbãtuţi niciodatã de vreo cãrare,
Au vânat din belşug, lupi, mistreţi, urşi, cerbi, cãprioare,
Au lanuri de grâu uriaşe, cu spicele-nalte de şapte coţi,
Au care imense trase de boi, fiecare cu câte 8 roţi,
Mai au cetãţi cu garduri înalte şi lacãte grele la porţi,
Sunt conduşi de viteji tarabostes şi â€"nţelepţi sacerdoţi.
Bãrbaţii lor poartã bãrbi, sunt puternici, viteji, curajoşi,
În general sunt înalţi, sunt curaţi, sunt oameni frumoşi,
Femei lor sunt frumoase, zâmbitoare, cu priviri senine,
Toţi mãnâncã la fel, carne de oaie, cu miere şi pâine,
Au mare grijã de neputincioşi, de bãtrâni şi de bolnavi,
Mare maestru, şi sã ştii cã acest popor nu are sclavi,
Prizonierii de rãzboi, sunt îngrijiţi, hrãniţi şi sunt eliberaţi,
Sunt trataţi cu mare respect ca şi cum le-ar fi fraţi,
Spunându-le sã nu se mai întoarcã în acest ţinut niciodatã
Decât ca prieteni buni, cu mintea deschisã şi inima curatã,
Acest popor este format din oameni cuminţi şi înţelepţi,
Nu cred cã în lumea asta sunt alţii mai buni şi mai drepţi!
-Şi regele lor, ia spune-mi cum este, l-ai cunoscut personal?
-Mare maestru, e cel mai înţelept dintre ei şi-l cheamã Decebal.
Mare maestru, sã ştii cã este cât se poate de adevãrat,
Acest popor minunat face totul exact aşa cum l-ai învãţat!
...
-Ei acum, consilierii mei ia sã-mi spuneţi voi, ce este-n viitor
Cu acest tãrâm fermecat şi acest incredibil popor?
...
-Mare maestru, viitorul acestui tãrâm nu aratã deloc bine,
Acest popor va fi cucerit şi va încãpea pe mâini strãine,
Bogãţia şi frumuseţea acestui tãrâm sunt ca un blestem
Şi chiar dacã de moarte oamenii ãştia viteji nu se tem,
Vor nãvãli peste ei atât de multe şi de ciudate popoare
Care vor schimba acest neam şi-l vor cãlca în picioare,
Cã nimic din ce tot ştim cã-i aici nu se va mai alege,
Aşa va fi de mare schimbarea, de nici nu putem înţelege,
Aşa de mult se va schimba totul aici, cândva-n viitor,
Cã urmaşii urmaşilor acestui neam nu vor mai fi un popor,
Ci un soi de adunãturã ciudatã mai degrabã o turmã,
Iar din sângele celor de-acum nu va fi în ei nicio urmã!
...
-Ce pãcat, ce pãcat, eu credeam cã aici am gãsit
Un tãrâm minunat unde sã venim dupã ce totul se va fi sfîrşit!
Voi aştepta deci atât cât e nevoie fãrã sã mã implic
Şi vom reveni când aici nu va mai fi absolut nimic.
Sã ne pregãtim temeinic, sã vedem ce avem de fãcut,
Când ne vom aşeza aici, sã luãm totul de la început!
Sã nu mai lãsãm înţelepciunea de noi sã se înstrãineze,
Când vom reveni, vom face cumva ca atunci, sã dureze!
|
