Strãlucirea
...
Te-ai nãscut pentru tine şi-ai trãit pentru toţi,
Strãlucind fãrã loc într-o ţarã mãruntã
Într-o ţarã strãinã, trasã de alţii la sorţi,
Ce-a avut pentru tine doar loc de mormânt!
...
Ursita ţi-a fost muza cu chip de balaur,
Eşti la fel de greu precum limba românã
Prin care-ai creat eternul nostru tezaur,
Ce ne-a rãmas cea mai preţioasã fântânã!
...
Ai ştiut mai mult decât vom şti noi vreodatã,
Pentru cã te-ai nãscut mai înainte de vreme,
Ai trãit atât cât sã treci cu mintea de soartã
Şi eternitatea s-o închizi în poeme!
...
Plecând, ai rãmas de-atunci al tuturor,
Al tuturor celor ce te privesc de jos,
Ce ştiu cã ai trãit având un singur dor
Şi te vãd strãlucind singur, maiestuos!
