Românul Absolut
...
Am spus cândva cã nu mi-e dor de tine,
Cã ai rãmas în sufletul neamului meu
Şi L-am rugat aprins pe bunul Dumnezeu
Sã-mi dãruiascã harul de-a te simţi în mine!
...
Icoana ta o port în inimã şi-n minte,
Când scriu îţi vãd privirea printre rânduri,
Şi parcã-aud cum îmi şopteşti cuvinte,
Care îmi izvorãsc apoi din gânduri!
...
Mi-nchipui uneori cã îmi zâmbeşti,
Încurajându-mã sã scriu fãrã oprire,
Eu ştiu de mult cã-n neamul ãsta eşti
Cel nãscut sã moarã-n nemurire!
...
Poate vei mai renaşte din cerul tãu înalt
Şi ne vei spune c-ai fost printre poeţi,
Cã-ai vizitat puţin tãrâmul celãlalt,
Sã rescrii povestea veşnicei tinereţi!
...
Eşti în neamul ãsta şi-n limba lui românã,
Ai rãmas aici, chiar de-ai plecat de mult,
Deşi te vãd pe cer, acolo, lângã lunã,
Eu ştiu cã eşti aici, Românul absolut!
