In nelinistea absolutului te invarti ca un titirez prefacandu-te ca nu vezi nimic,dar totusi simtind briza usoara a unui anotimp sau a unei vremi,tu,chiar tu,manios si scandalizat de o irealitate,te ridici si mergi catre o destinatie imaginata doar de tine.Totul e pierdut si nu vrei deloc sa crezi asta.Ca un Don Quijote modern,cauti o cauza iluzorie de care sa te agati si din pacate gasesti morile acelea transformate in deceptii si deziluzi
i.Realitatea e crunta,perfida si vei avea parte doar de sperante moarte
Azi e o zi ca oricare alta.Plictiseala,monotonie,jale sunt atributele unui timp irational.Dar,totusi,ca o zvacnire de orgoliu,timpul nu mai vrea sa porneasca si aseaza peste un inceput de iarna,o toamna timpurie cu cenusa-n cer,dar si cu noroaie mlastinoase.Oribil!
In acest peisaj sinistru mi-am gasit linistea intr-o comunicare ambigua cu niste fantome ale viitorului,ci nu ale trecutului,asa cum v-ati fi asteptat.Alaturandu-ma unui soi de lumina filtrata de un cearceaf alb incep sa-mi pun intrebari in nestire despre cum o sa fie,ce voi face sau cum voi face.
Realitatea aceasta mistica ma deprima,insa nu incetez sa sper intr-un spatiu fara de speranta,opac,inchis la culoare si aburind cu un fum de culoare verzuie.Voi continua....
