Din lânã de nor,
Am împletit fuior
Şi pe furca timpului
Cu o sfoarã-l priponii.
În zorii dimineţii
Ţesui firul vieţii.
Capãtul subţire
L-am prins strâns de mine,
Iar pe celãlalt
l-am înfãşurat,
De-o razã de soare
Mereu cãlãtoare.
Sufletul apoi l-am pus
Între rãsãrit şi-apus,
Rãstignit ca pe o cruce:
Cine vine, se şi duce.
Trupului, fãcut din lut,
I-am dat drumul pe pãmânt,
Sã colinde zi şi noapte
Sã se umple de pãcate.
Sã iubeascã, sã urascã,
Sã dezbine, sã greşeascã,
Cu fapta, cu gândul,
Cuvântul cãlcândul.
Şi-apoi, ostenit,
Sã-ntoarcã smerit,
La capãtul firului,
La odihna lutului!
|
