Va mai scârţâi vreodatã zãpada sub paşii tãi?
Iar vrãbioii graşi ca nişte ştiuleţi
vor mai veni sã ciuguleascã grâul încolţit sub tãlpile tale
care se îndreaptã încet cãtre ochiul furtunii?
În timp ce undeva plapuma norilor se sparge
sub sãgeţile boante ale zeului
şi o mixturã murdarã de câlţi se scurge pe peretele apusului
iar pasãrea geme de plãcerea zborului
gândindu-se la pãdurea de cuiburi
în care intrã ca într-o catedralã scundã
fãrã statui, fãrã rozarii, fãrã cristelniţe
şi-atunci o orchestrã de camerã strãpunge liniştea
dincolo de drumul şerpuit moare fulgerul
şi se ridicã mâna vânoasã a ploii
gata sã-ţi prindã încheietura care se zbate
sã se elibereze din jocul nebun al norilor
care se rostogolesc peste câmpul umed
ca nişte ciulini de deşert
însãmânţând ploaia pânã dincolo de pârâu
unde primesc cântecul sfinţilor
şi al clopotelor
satul se apropie de tine
mai repede decât reuşeşti tu sã te apropii
şi sã- ţi descoperi inima
în timp ce intri în bisericã întocmai ca într-o bucurie
mãrturisindu-te ca unui prieten
chipului de marmurã
care a îngãduit atâta durere şi-atâta sânge
chiar sub aceste bãnci
pe care îngenunchez amintindu-mi
