CEASORNIC
Aflasem cumva cã existã ceva, un fel de ceasornic, pentru fiecare dintre noi. În copilãrie, când puneam capul pe pernã, mi se pãrea cã aud nişte zgomote înfundate, uneori un bocãnit, alteori un pas apãsat, ca al unui uriaş pe caldaramul strãzii. Bunicii îmi spuneau cã este Omul din Luna, cel care vine în fiecare noapte, ne aduce şi ne vegheazã somnul, dar eu nu credeam şi îmi imaginam cã este un ceasornic uriaş, cu a cãrui imagine adormeam, iar apoi îmi apãrea în vis, din ce în ce mai clar şi mai bogat în ciudatele-i ornamente. Aşa cum mi-l imaginesem (sau îl visasem) în copilãrie, avea un cadran mare şi alb, cu nişte limbi lungi, dantelate cu motive stranii, reprezentând flori fantastice, şerpi şi animale înaripate, care se mişcau când încet, abia perceptibil, când alergând, cã nici nu le puteai urmãri. În locul cifrelor care ar fi trebuit sã arate orele erau litere ale unui alfabet neştiut, care se mişcau, îşi schimbau mereu locul şi înfãţişarea. Iar în spatele cadranului, în locul rotiţelor dinţate şi al arcurilor era ceva ca un ghem fãcut din mai multe fire, unele mai groase, altele mai subţiri, încolãcite într-un fel de labirint , mereu în mişcare şi transformare. Ciudat, dar niciodatã nu vedeam, în închipuirile mele, acele mici butoane pe care orice ceas le are şi cu care potriveşti ora, sau comprimi arcul. Copil fiind, eu aşa îmi imaginasem ceasornicul meu şi credeam cã şi alţii ar avea tot astfel de ceasornice, deşi nu întrebasem vreodatã pe cineva despre asta. Treptat, zgomotul de dinaintea somnului s-a şters, dar ceasornicul mi-a rãmas în amintire.
De la o vreme însã, când puneam capul pe pernã , în aşteptarea somnului, lucrurile s-au schimbat: am început sã aud iarãşi, mai întâi bocãnitul şi pasul acela apãsat, apoi chiar ticãitul cesornicului însoţind acei paşi. La început, acel tic-tac era un sunet slab, pe care abia îl desluşeam, ba chiar, uneori, îl confundam cu un zgomot fãcut de vreo frunzã uscatã prinsã într-o pânzã de pãianjen în adierea unui vânt, sau cu ronţaitul unui şoarece aflat undeva în pod. Acum, tic-tac-ul ceasornicului este mult mai clar, din ce în ce mai apãsat şi parcã mai rapid pe zi ce trece, iar forfoteala acelor animale şi plante din ceasornic este tot mai mare şi mai schimbãtoare.
|
