POETUL ŞI CÄ‚RÅ¢ILE SALE
Mai întâi, ne-a dãruit-rod al imaginaţiei sale nestavilite, aflatã mereu în cãutarea frumosului şi intangibilului-câteva cãrţi. Le-am citit, le-am îndrãgit,regãsindu-ne în paginile lor sufletele noastre, cu binele şi rãul, cu adâncurile şi piscurile din ele. Le consideram daruri fãcute de el, aşa de mult ne bucurau şi ne încântau, aşa de mult se bucura când, în mijlocul nostru, împreunã cu noi, le descifram tainele.
Dupã câţiva ani, în care n-am mai avut nicio carte de la el, a apãrut şi ne-a dãruit un singur volum, pe ale cãrui file erau scrise doar literele alfabetului şi semnele de punctuaţie, toate într-o dezordine totalã. Unii au râs, ca de o glumã bunã, alţii au fãcut savante trimiteri la Tristan Tzara şi la Dadaism, alţii au clãtinat din cap şi au soptit cã şi-ar fi pierdut minţile, iar cei mai mulţi au rãmas nedumeriţi şi oarecum întristaţi.El, cu un zâmbet trist, uşor detaşat, uşor ironic, a murmurat încet, abia auzit de cei de faţã :
- Totuşi, am cuprins aici cele mai bune dintre gândurile mele…
Au mai trecut anii, fãra vreo altã carte de la el, iar cei care îl cunoscuserã au început sã-l uite. Apoi, într-o zi, a apãrut cu o altã carte. Acum, toate paginile erau albe, nici mãcar nu erau numerotate!
Se strânseserã acolo puţini dintre cei care, pe vremuri, veneau la lansãrile cãrţilor sale, poate şi câţiva care nici nu auziserã de el. S-a iscat un murmur de dezaprobare, apoi s-au ridicat câteva voci care îl acuzau de o farsã de prost gust, pentru ca, apoi, mulţi sã plece furioşi. Câţiva s-au apropiat de el şi l-au bãtut pe umãr, râzând zeflemitor. El privea , cu acelaşi zâmbet trist , dar parcã mai obosit ca altã datã şi a rostit:
- Dar aici, acum, am cuprins chiar totul…
Apoi a tãcut şi s-a retras, iar de atunci nimeni nu l-a mai vãzut şi nu a mai auzit de el. Dupa mulţi ani, câtiva dintre cei care îi iubiserã cãrţile au început sã inţeleagã cã el ne dãruise, în acea ultimã carte, tãcerea lui, poate şi tãcerea noastrã, care era, cu adevãrat, chiar totul.
|
