DESPRE LOGICÄ‚ ŞI MATEMATICÄ‚
Dumnezeu a creat timpul pentru oameni, doar din dorinţa de a le da un instrument cu care sã-şi ordoneze viaţa. Pentru Dumnezeu nu era necesar timpul şi chiar nu existã pentru EL, cãci tot ceea ce face se întâmplã în clipa de faţã , iar trecutul şi viitorul nu au vreun sens.
De atunci,oamenii au gândit mereu în aceşti termini: trecut, prezent, viitor, chiar dacã nu stãpânesc niciunul . Mai mult, au stabilit cã existã şi un sens al timpului, de la trecut spre viitor, niciodatã invers . Au inventat, sau au descoperit, chiar şi ştiinţe ale naturii, în care timpul are un rol determinant.
Despre matematicã, unii spun cã ar fi doar o unealtã, alţîi îi atribuie rolul de ştiinţã de sine stãtãtoare, chiar deasupra tuturor ştiinţelor. Alţii merg mai departe şi considerã cã tot ce s-a descoperit în matematicã reprezintã doar proprietãţi ale universului, care existã , iar noi nu facem altceva decât sã le aflãm, pas cu pas, niciodatã pe de-a-ntregul. În felul acesta , matematicã este cea care vine de la Dumnezeu, care a creeat-o cã pe un fel de ADN al universului. Chiar aşa stau lucrurile, cãci în matematicã se descoperã, iar nu se inventeazã, ca în mecanicã de exemplu. Iar timpul, în matematicã aproape cã nu are niciun rol; este luat în seama, adicã introdus ca un element important, doar atunci când matematica interfereazã cu alte ştiinţe, cum ar fi fizica.
Logica, pe care mulţi o asociazã mereu cu matematica, este totuşi un produs al omului. Ea poate sta lângã matematicã şi poate fi un instrument pentru aceasta, dar poate, chiar mai mult, sã fie prezentã în viaţa omului, lângã lucrurile fãurite de acesta, în ştiinţele inventate de acesta. Dar, chiar dacã matematica, un dat, un dar de la Dumnezeu, pe care noi ne strãduim sã-l înţelegem , este perfectã, fascinantã, asta nu trebuie sã ne facã sã apreciem mai puţin logica. Iar dacã ne gândim la logica lui Aristotel, cea care şi astãzi ne umple de admiraţie şi nu ne putem imagina cum un om a putut sã creeze un asemenea sistem, atunci trebuie sã vedem şi aici voinţa divinã, care a cãlãuzit omul. Oricum, ceilalţi, care au venit dupã Aristotel, aveau déjà tot ce era mai important şi nu le rãmânea decât sã continue, chiar când au construit alte logici- logica matematicã sau , de ce nu, logici ale absurdului.
.În logicã, timpul devine un element destul de important, chiar dacã nu apare explicit, ca în alte ştiinţe; îl gãsim, cel mai adesea, sub forma eternei combinaţii cauzã-efect, prin care se aşeazã fenomenele într-o ordine temporalã, fãrã vreo posibilitate de a le inversa.Acest determinism dã siguranţã şi încredere vieţii omului. Este, totuşi, un artificiu care ne ajutã sã înţelegem lucrurile, chiar dacã la nivelul divinitãţii el nu-şi are rostul, dar a fost creeat numai pentru noi. Poate cã, vreodatã, când omul va afla cã existã fenomene care nu se supun legii cauzã-efect, atunci şi rolul timpului se va restrânge la viaţa obişnuitã, cea de zi cu zi.
|
