TOAMNÄ‚ DINADINS
CIUBOTARIU MIHAELA
Nu te mint, mi-e toamnã pânã-n miez,
frunzele în pripã sunt martori fãrã vinã,
e-o lipsã de cãldurã şi poate, de luminã,
dintr-o dorinţã mutã ,iubirea plagiezi.
minciuna precum ceaţa ,se cuibãreşte frânt,
în sufletele noastre ce mai plãtesc chirie,
unor ploi ce-mbracã pãmântu-n broderie,
de lacrimi incolore ,cãzând într-un descânt.
copacii fãrã straie sã ne pãzeascã raiul,
septembrii fac concert din glasul ploii mut,
nori cu-armuri grele ,spre-apusuri se asmut,
cãutând spre iarnã, sã-şi ducã tot alaiul.
angoase îşi fac drum, urcând avar prin sânge,
într-un ropot fin, se pierd prin capilare,
în fiecare zi albastrã ,iubirea ta mã doare,
şi-n orice zi prea gri ,tristeţe-mi se prelinge.
cu ce drept o toamnã nãvãleşte crunt
Falimentand iubiri fãrã de nume?
spaime de nuci verzi vrând parcã sã sugrume,
sentimentul straniu ,de-a plânge în tumult.
gutui mi te promit în fiecare searã,
dulce-amar te-aştept la colţul dintre lumi,
la nopţi fãrã hotar şi ţurţuri mã rezumi.
despãrţiţi de-o toamnã cu trena glaciarã.
sã nu laşi vreodatã sã ne curme-un vis
e toamnã fãrã nume , o toamnã dinadins!
|
