Autor:	ovidiu ( ovidiu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Unsprezece Septembrie

ciclul -Unsprezece Septembrie Unsprezece Septembrie 1 â€"Bem pasãrea fãrã aripi se aşazã la masã cu noi; are ciocul îmbibat în sângele scurs, uimitor, peste timpul rãnit pe care îl cercetãm prin ecranul cu peşti toxici, alãturi de halba cu bere sortitã sã aducã aerul bolnav al raţiei de viaţã. Liniştita prãbuşire ne inundã venele la New York se moare. Mâine este ziua mea. 2-Turnaţi în cenuşã Ciocul pãsãrii se înfige în trupul de sticlã în zbor dezarticulat cu aripi risipite. Bolnav pasãrea sapã în cercul înfierbântat al aerului otrãvit, se rup cuvintele pãmântului care frânge cerul rãnit în compasul incandescent. Inimi planeazã şi se strivesc de betonul încins tremurã carnea lãsatã sã curgã cu izvor tãcut se împlineşte destinul plecãrii din trup. Cei ce devin zi rup groaza în silabe sunt fiii neajunşi ai tãcerii se nasc în oceanul de ochi cu braţe desprinse, turnaţi în cenuşã vocile lor haşurate traverseazã versetul topirii întru fiinţã. 3-Primele Ore În sângele învolburat frica bântuie în perfuzii. Vãzduhul înghite suflarea. se aşterne tãcerea în copaci. Ninge peste apa interzisã Umbra vieţii miroase a duhoare, fuga continuã din timpul suferind spre colindul de iarnã. Vânãtorul sunã din goarnã, cãprioare traverseazã oraşul, într-un decor pustiit rujul iubirii îşi tulburã culoarea. Se aud primele sirene, iarba va rãsãri prin ciment. 4-Aripipile noastre Sânul tãu gust al piersicii plânge în epava unui vis rãstignit expus zborului neterminat nu-ţi fie fricã, norii poartã chipul nostru vom avea aripi din tencuialã trupurile captive se vor desface în luminã uşile deschise vor lãsa iarna în toamnã este timpul sã abdicãm din visul care decora altãdatã cerul în cãutarea primãverii. Nu-ţi alunga zâmbetul vreau sã-l pãstrez în fiinţa care se zãmisleşte din foc şi cuvinte în liniştea aşternutã vom avea aripi 5-Gândul fiului De astãzi mama va împleti aşteptarea în pãrul pãpuşilor din geam cu cârlionţi de mãtase din pletele lunii pe buze le va pune ruj din praful de stele îşi va dori la masã fiul dar acesta nu va mai avea suficientã luminã sã înveţe numãrãtoarea secundelor în drumul spre casã. în mod permanent ea va locui în salonul dimineţilor albastre, cãluţii de mare şi berzele o vor însoţi. Din coşul lui cu rufe purtate va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreunã, apoi meticuloasã îl va înveli în straie de duminicã. Dupã amiaza va pregãti cina pentru timpul şchiop 6-Telefonul La capãtul firului sunt secunde pe care timpul le înrãmeazã spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei desprinde silabe din carnea cuvintelor se naşte strigãtul de iarnã al fricii stãpâne din sânge întunericul iscãleşte vocale pe diapazonul vocii clinchetul metalic îmbracã stingher singura chemare stinsã în marea de foc a zborului

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Semn de citire.	bragagiu
2.	Imi place, interesant!	Nicu Constantinescu
3.	Un moment dramatic, descris într-o profunzime brutalã. Un tablou care capteazã. Foarte mult îmi place!

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]