Autor:	Raluca Mihai ( Cobra ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Fuga

Sfâşii pereţii camerei dinãuntru Închid ochii pentru ultima datã. Trei sute şaizeci şi cinci de zile de când ai bãtut cuie în umerii mei. Şterg sângele de pe geam: Copacii betegi, Maşinile roşii, chiştoacele de Kent, Vinul de Porto împrãştiat în faţa uşii. Braţele tale desfac pielea. Ce se aflã dincolo de ea? Mutã. Când ai toate cuvintele la tine. Când pierzi metroul dupã ce l-ai strâns în braţe şaizeci de secunde. Ai fi rupt hainele de pe amândoi sã îl acoperi cu lumina dinãuntru. Te-ai pierdut în acele minute de apropiere: ai simţit umerii, degetele, braţele, mirosul care ţi-a luat minţile. â€�ţHaide! De ce taci?! Spune-mi!” Pentru cã nu vrei sã vorbeşti, Îţi clãnţãne dinţii de teamã. Te trezeşti singurã şi Mutã! La cinci dimineaţa oraşul nu striveşte oamenii. Mã scoţi la o cafea, douã linguriţe de zahãr şi puţinã scorţişoarã. Un disc de-al lui Springsteen, îmi încolãcesc braţele de perna ta. Staţia de metrou de la capãtul lumii, muzica din cãşti mã furã. Înghit în sec, â€�ţhaide cã nu-mi plac dulcegãriile!” Pãpuşa de cârpã, sânii goi şi paharul spart, Am ascuns cioburile sub pat dupã ce m-am tãiat la deget. La cinci dimineaţa pantofii mã strâng, carne vie la cãlcâie. Îmi repet cã e ultima datã când îi port. Coapse învineţite, buze crãpate şi gol. Înãuntru, mai ales acolo. Singurãtatea înghite oamenii la cinci. Deschizi o sticlã într-o searã, Torni din lichidul care îţi va lua minţile. Anestezie. Aprinzi o ţigarã şi tragi din ea cu nesaţ, Fumul îţi umple golul. Încremeneşti. Totul nu-i decât un déjà vu ieftin, într-o altã casã în care se vorbeşte o limbã pãcãtoasã. â€�ţDe ce ne simţim îndreptãţiţi sã-i hãituim pe cei care fug de noi?” Iei sticla, o dai pe gât, ţi se face scârbã de corpul ãsta care se zbârceşte. Totul nu-i decât un déjà vu ieftin, Îţi repeţi în gând ca o mantrã. Închizi ochii, stingi lumina şi spui cu voce tare: â€�ţDe ce ne simţim îndreptãţiţi sã-i hãituim pe cei care fug de noi?” Arunci sticla în celãlalt capãt al camerei, pui muzicã de pian şi îţi laşi picioarele în ritmul ei. Fad, fad, fad. â€�ţE safe înãuntru, hai, puţinã încredere!” Iei telefonul, derulezi fotografiile cu zâmbete şi rãmâi mutã: â€�ţE safe înãuntru, hai, puţinã încredere!” O ţigarã aprinsã într-un bloc oarecare din Bucureşti Visez cu ochii deschişi când mã luai de mânã, Îmi dãdeai şuviţele de pe frunte Îmi spuneai cã semãn cu o actriţã. Mã strângeam doar pentru cã nu cunoşteam o altã formã a braţelor. Cinci sute de kilometri mai departe Un ceai verde bãut pe un balcon Într-un oraş de provincie. Acum nu mã mai doare în nicio parte a corpului. Vânãtãile s-au vindecat de astã-varã, Pistruii de pe genunchi s-au şters, Iar ceaiul s-a rãcit Aşa cum ne rãcim şi noi cu fiecare intrare şi ieşire din acel spaţiu aproape perfect. O ţigarã stinsã într-un bloc oarecare din Bucureşti Visez cu ochii închişi o altã mânã caldã. Îţi ţii degetele încrucişate într-o noapte de şase spre şapte, Sã plouã torenţial şi sã nu se mai opreascã pãmântul din învârtit. Sã spele geamurile şi asfaltul. Sã-ţi iasã pistrui pe umeri. Sã deschizi ochii pe jumãtate, Undeva într-o mansardã în centru. Sã-ţi miroasã palmele a cafea şi tutun, Sã-ţi pui tenişii verzi şi sã fumezi goalã pe balcon ca-ntr-un film alb-negru. Sã-ţi ia gura între degete şi sã o muşte. Cãlcâiele mele te poartã într-o dimineaţã când îţi ţii degetele încrucişate pentru ploaie. Închizi ochii. Strada se terminã dupã douãzeci de paşi. Pe un zid câţiva puşti au scris în suedezã cum şi-au bandajat coatele. Limbile nordice îmi zgârie timpanul: Jumanji, Leonard Cohen şi ciuperci uscate. â€�ţSunt egoist doar cu lucrurile.” Trei pahare de vin şi puţin curaj. Încerci sã-ţi coşi rana de pe frunte, Adormi cu acul înfipt la trei centimetri de sânge. Grãbeşti pasul. Strada se închide pe mãsurã ce-ţi arunci hainele pe asfalt. â€�ţAveţi pielea foarte subţire, iar venele vã sunt foarte proeminente.” Corpul meu îţi îngrãmãdeşte loviturile. Mâinile neterminate ca şotronul din copilãrie, Douãzeci de ţigãri mai târziu te întrebi unde s-au strâns dimineţile. Tocuri pe asfalt într-un decembrie când ţi-ai schimbat culoarea unghiilor. Pianistul ţi-a smuls hainele, timid ai zice, s-a cuibãrit în tine ca un copil, ţi-a fãcut capul ţãndãri şi dupã linişte. De câte sticle de vin mai ai nevoie ca sã te opreşti? Un aparat foto pe film, o maşinuţã verde, o sticlã de vişinatã. La urmãtoarea lunã plinã ai îngropat bricheta cu zaruri la rãdãcina unui copac din Cotroceni. Pãpuşã de porţelan cinci etaje mai sus şi pe mãsurã ce urci ştii cã-ţi va deschide uşa, te va strânge în braţe şi nu vei mai fugi De când nu te-ai mai privit goalã în oglindã? Nu ţi-ai mai numãrat vânãtãile pe care mâinile lui ţi le-a lãsat amprentã? Ursa micã ţi-o ghicesc pe antebraţ, O cafea cu gust de uimire duminica la 5. Mai ştii când te-ai urcat pe scenã în vãzul tuturor şi te-ai fãcut micã? Ţi s-au tãiat genunchii şi ţi-ai strâns pielea. Încã un ciob pe parchet, o pisicã se întinde lângã tine, Muzica din fundal îţi ţipã ca nu eşti singurã, goalã, În oglindã. Fetiţa îşi ascunde pãpuşile de cârpã sub pat. Îţi ţine mâinile cãuş pentru câteva clipe, Bolboroseşte o rugãciune şi suflã. Apucã o lamã şi scrie pe antebraţ : Te strâng. În braţe şi în inimã. Afarã maşinile îşi croiesc drumul Înjurând printre dinţi Liniştea. Uneori mobila creşte înãuntru. Priveşti dincolo de rafturi şi de cutii. Cauţi butonul de on-off pe întuneric. Gãseşti nişte degete pe jumãtate acoperite. Mãnuşi de toxicoman, îmi zic. â€�ţSunt sexy degetele tale.” Nu! Mâinile astea aprind becul când te îneci de la fum. â€�ţEşti prea mult” urlã în urechea stângã. â€�ţScoate mizeria din urechi!” â€�ţDã afarã balastul!” Lucrurile au importanţa pe care le-o dai când degetele o iau la vale Şi te ating. Oamenii fãrã chip nu schiţeazã emoţii, mai degrabã un emoji pe o plajã virginã ar râde cu zâmbetul pânã la urechi decât sã scoţi ceva de la ei. Un Long Island, o ţigarã de foi şi o dupã-amiazã de august. Indivizii ãştia mişunã dimineaţa la metrou. Îşi beau cafeaua în colţuri stinghere şi îşi fac cruce cu limba de fiecare datã când vãd o blondã platinatã. I-ar astupa toate gãurile cu monezi pânã ar începe sã-şi bolboroseascã istoriile din perioada pubertãţii: primii floci, prima penetrare cu degetul mic: şi l-a bãgat uşor a zvâcnit din toate încheieturile şi paf! S-a înroşit toatã şi o zi întreagã a molfãit o gumã cu aromã de pepene. â€�ţJe n’ai jamais vecu une telle experience!” Ulei de mãsline şi un morcov generos, Se joacã de-a mama şi de-a tata, dar nu înţelege de ce sfârcurile i se întãresc pe mãsurã ce se strãpunge. Lichidul albicios i-o acoperã. Oamenii fãrã chip se adunã în jurul ei şi aruncã monezi: ai spune cã lumea întreagã a venit sã o vadã. Copila nu ştie cã la 12 ani se va ascunde în cãmarã şi cã un om fãrã chip o va desface sans cesse. Portjartierele negre, Goalã în faţa ta, Tu care-mi ştii corpul pe dinafarã, Zvâcnirile, aluniţele, Vânãtãile vãzute şi nevãzute. Douã mii cinci sute şaizeci şi şase de nopţi De când îi dau femeii de la colţ Acelaşi rest. Mi-au ars aripile pe dinãuntru Ca lui Icar. Soarele e în noi înşine. Pachetul de ţigãri şi o sticlã ciobitã de vin. Oglinda din spatele meu îmi aratã ce am fi putut trãi dupã ce curiozitatea s-a terminat. Vocea ta rãguşitã repetându-mi: â€�ţBaby, it ain’t gonna happen!” Mi-am astupat urechile. Muzica ta îmi rãsuna în tot corpul. Sting ţigãrile ca pe bomboane. Scrumiera nu-şi dã seama dacã mã sting pe mine Sau ard pentru a nu ştiu câta oarã faţa ta. Portjartierele negre, Goalã în faţa ta, În tine, Tu care-mi cunoşti pânã şi degetele Dimineaţa dupã draperiile vişinii Când nu am sã mai ştiu cum mã cheamã Sã mã iei de mânã, Sã numãrãm pânã la zece înainte sã mã sufoci Cu perna. Sã nu te rãzgândeşti când ai sã vezi cã nu-mi trag pantalonii pe mine Sau apa. Când îmi va bãli gura dupã ce înghit o bucatã de pâine. Sã nu mã laşi sã fac vreo prostie. Sã-ţi aminteşti de mine râzând cu poftã la filmele cu Stan şi Bran. Cãlcând la douã dimineaţa o cãmaşã, Dansând nebuneşte pe Deep Purple, Luând chitara rece şi zdrãngãnind-o. Când nu voi mai şti sã bag cheia în uşã, Sã iei o rangã şi sã mi-o lipeşti de ţeastã! Nu vreau sã aflu cum aratã moartea: dacã-i blondã şi înfiptã cu un ţãruş în frunte! Când nu voi mai şti numele tãu, Sã-mi dai drumul într-o mlaştinã şi sã-ţi aminteşti de mine Zâmbind. Într-o dimineaţã de noiembrie cu o dozã de Pepsi twist pe masã. Sã sufli în lumânãri şi sã mã laşi singurã. Mi-ai zis cândva cã palmele nu se muleazã pe forma inimii Nici atunci când ţi le faci cãuş. O ţigarã de foi la trei dimineaţa, Când deschizi ochii pe ceaţã, Simţi greutatea corpului de pe tine. Oasele se împletesc perfect mai ales în noiembrie. Mi-ai zis demult cã eu nu ştiu sã ating Cã nu te culeg când mi-e dor. Suntem pe drum, Dar mai avem ceva pânã ajungem teferi Acolo unde palmele se muleazã pe forma unor inimi care bat. Şi bat. Şi bat. Dimineaţa pe ceaţã. Puzzle-ul corpului meu cade aşa Cum se lasã ceaţa într-o dimineaţã de noiembrie. Mai faci doi paşi pe aleea din faţa blocului, O cãmaşã în jurul umerilor goi, Lumina difuzã când am deschis ochii, braţele tale m-au prins. În fiecare dimineaţã tocurile vecinei de la patru îmi numãrã chiştoacele. Oamenii-şi zdrobesc sufletele când se fut. E ca atunci când salivezi dupã o porţie de cartofi prãjiţi deşi ştii cã nu ai voie. Când prinzi o mânã şi de teamã sã nu se sfãrâme te retragi. Road runner, paste şi vin. Chitara rece din spatele canapelei, încã o noapte în care ţi-ai tãiat antebraţul de la prea multã neiubire. De sine. E ceva aproape bolnav în felul în care-mi muşti umãrul în timp Ce mã fuţi. Ca şi cum ai invada douã continente în acelaşi timp. Credeai cã apropierea se întâmplã altfel Decât cu ţigãri stinse în carne şi pahare sparte? Merg cu ochii închişi noaptea, degetele tale îmi numãrã pliurile pielii. E ceva aproape sordid în felul în care oftezi În timp ce-mi opreşti respiraţia şi mã sugrumi. â€�ţCam aşa se întâmplã dragostea!” E ceva bolnav în felul în care mã linişteşti, Ca şi cum sfârşitul întârzie. şi eu mã fac micã şi tot mai micã pânã redevin embrion.

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]